Ferenczy Károly

(Viena, 8 februarie 1862 - Budapesta 18 martie 1917)

 

Ferenczy a început să se ocupe de pictură relativ târziu - sub influența pictoriței Fialka Olga, care a fost  verișoara, iar mai târziu soția lui.  În anul 1885 a studiat la Neapole, iar în anul 1886 pentru scurt timp la München, unde a făcut cunoștință cu Hollósy Simon și Csók István. Între anii 1887-1889 a studiat la Academia Julian din Paris.  În perioada 1882-1892 a lucrat la Szentendre, iar în anul 1893 s-a mutat la München cu familia lui. De aici s-a stabilit  la Baia Mare în anul 1896, ca unul dintre fondatorii coloniei care însoțeau școala Hollósy. De atunci a petrecut verile la Baia Mare, iar iernile la Budapesta. Din anul 1902 a fost profesorul Școlii Libere de Pictură din Baia Mare (Nagybányai Szabad Festőiskola), iar de la 1906 până la moartea lui a fost profesorul Școlii de Desen (Mintarajziskola) din Budapesta. În anul 1903 a încercat să deschidă o școală proprie la Budapesta. A participat în mod regulat la expozițiile principale din țară ale epocii lui și la trecerile în revistă din străinătate, care prezentau pictura maghiară. În 1903 a organizat prima lui expoziție retrospectivă la Salonul Național (Nemzeti Szalon). În anul 1907 a fost unul dintre primii fondatori ai Cercului de Impresioniști și Naturaliști Maghiari (Magyar Impresszionisták és Naturalisták Köre -MIÉNK). În ultimul deceniu al vieții lui interesul său social a scăzut, s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra problemelor interne ale picturii. Toți cei trei copii ai lui au devenit artiști plastici: Valer pictor și grafician, Noémi goblenist, Béni sculptor. În pictura lui se pot separa mai multe perioade care se bazează în mod organic una pe cealaltă. Prima perioadă  naturalistă fină nu a considerat-o de interes mai târziu. Între anii 1893-1896 la München el și-a dezvoltat o concepție panteistică asupra naturii, în contact cu simbolismul și cu Jugendstilul.(Madárdal  - Cântec de pasăre, 1893), Orfeusz  - Orfeu, 1894; Archeológia  - Arheologie,  1896). În anul 1896 contactul direct cu peisajul de la Baia Marea a însemnat o experiență nemaipomenită pentru el. În primii ani de la Baia Mare a pictat compoziții biblice monumentale pornind de la concepția panteistică asupra naturii (A hegyi beszéd I-II.- Predica de pe munte, 1896-1897; Háromkirályok - Cei trei regi), 1898; Józsefet eladják testvérei  - Iosif este vândut de frații lui, 1900; Ábrahám áldozata - Jertfa lui Avram, 1901) Keresztlevétel - Luarea de pe cruce,  1903, se numără deja la etapa următoare a picturii lui, care reprezintă apogeul picturii plein air. După anul 1900 în centrul interesului lui a stat examinarea interacțiunii luminii soarelui și a culorilor. La el lumina nu a dizolvat formele, ci împrumutând putere și strălucire culorilor, a evidențiat efectul acestora de tușeu. A creat atunci un lung șir de tablouri care exprimau natura însorită (Márciusi est - Seară de martie, 1902; Festőnő - Pictorița, 1903; Október - Octombrie, 1903; Napos délelőtt - Dimineață însorită, 1905). În lunile de iarnă s-a ocupat din ce în ce mai mult în atelierul său din Budapesta cu problema continuării în spirit modern a picturii de mari tradiții (Festő és modellje  - Pictorul și modelul lui, 1904; Kettős arckép  - Portret dublu, 1907). Perioada 1905-1912,  probabil cea mai variată a picturii lui este caracterizată de crearea în mai multe rânduri a motivelor identice, dialogul tablourilor (Lovagló gyermekek - Copii la călare, 1905; A vörös fal  - Peretele roșu), 1910). Lucrările create în ultima lui perioadă de pictură (1912-1916) reprezintă rezumarea problemelor picturii și o concepție clasicizantă (Pietà, 1914).

 

Literatura de specialitate: Ferenczy Valér: Ferenczy Károly, Bp.,1934; Petrovics Elek: Ferenczy. Bp., 1943; Genthon István: Ferenczy Károly, Bp., 1963 (ediția 2, 1979);   Murádin Jenő: A Ferenczy mûvészcsalád Erdélyben (Familia de artiști  Ferenczy în Transilvania), București, 1981.